Copilul meu nu vrea să renunțe la biberonul cu tetină din Iskra Angelova

Când obiceiul devine a două natură, în ajutor vine… încăpățânarea.:-) Glumesc, bineînțeles. Dar – deja nu în glumă – fiica mea Ani refuza categoric a renunța la biberonul cu tetină, deși nu am obișnuit-o la suzetă. (Tatăl său chiar o ascundea în diferite locuri – și de mine ! Pentru a nu mă tenta a i o da și apoi a fi imposibilă renunțarea la aceasta…) Dar, ulterior Ani o hotărât singură că biberonul cu tetină este cel mai important lucru și o găsea oriunde ar fi ascunsă de noi. Este uimitor cât de puternică este voință copiilor și cum aproape în toate cazurile reușesc a învinge ! Generația nouă de copii cunoaște atât de bine dorințele și modalitățile pentru atingerea acestora, încât uneori îmi este frică…

Cred că refuzul copilului a trece de la biberonul cu tetină la păharul de băut uneori este mai teribil, întrucât în asemenea cazuri este vorbă nu doar de  supremație, ci și de alimentarea. Îmi amintesc că în trecut lărgeam și măream deschiderea tetinei pentru a curge o cantitate mai mare de lichid pentru copilul mai mare Ani, fără a suge la nesfârșit. În sfârșit tetina era tăiată pe deplin… Totuși, Ani refuza categoric a o înlocui cu alte vase de băut mai serioase… Am fost nevoiți a folosi chiar paie de băut, deși biberoanele precedente erau bune.  Îmi amintesc că la un moment din viața sa, Ani consuma alimente solide și piureuri în timpul zilei, dar continua cu băutul laptelui său de seară cu biberon … O liniștea cumva. 

Am întrebat psihologul canadian și mama Alson Schafer cum trebuie procedat în asemenea cazuri. Iată ce ne a recomandat ea:

„Ca părinți suntem obligați a-le învăța pe copii noștri a unor abilități, care le ajută a fi tot mai independente. Dacă le infantilizăm, creăm în copii sentimentul de inferioritate. Cu cât mai repede copiii se maturizează și depășesc sentimentul lor de inferioritate, cu atât mai bine. Trecerea de la biberon la păharul normal pentru copilul este o posibilitate de a crește și a se alătura membrilor familiei. Se va simți inclus.  

Totuși, unii copii au nevoie să fie încurajate mai mult. Altele se despart cu o mare neplăcere de un obicei veche, dacă este cazul. Altora nu le plac schimbările deloc. Unele au o legătură specială cu biberonul, la fel ca altele, care o au cu suzetă sau cu pătură.

Nu vă spun când trebuie aruncat biberonul cu tetină. Doar vă explic despre ce este vorbă și propun diferite tactici de a face față problemei, când sunteți pregătiți. Trebuie să cunoașteți faptul că în cultura noastră copiilor le place să fie ca bebeluși, întrucât în familiile noastre moderne ele observă cum dacă „nu poți“, îți este acordată mai multă atenție decât în cazul în cazul în care ”poți”. Când ești neajutorat, adulții sunt în preajma ta.   

Iată câteva modalități eficiente a face față acestei treceri:  

Stabiliți limitele și propuneți o alegere.  

1. Stabiliți numărul biberoanelor pentru ziua respectivă. Pregătiți două biberoane, puneți-le în frigider. Arătați-le copilului, trebuie să știe că sunt prevăzute pentru acesta. Dacă le bea – va aștepta până la ziua următoare. Voi decideți câte, copilul decide când.
2. Stabiliți când își poate bea biberonul. Invers celor menționate în punctul 1, voi controlați cantitatea, asociind-o unui anumit moment din zi.
3. Stabiliți ce doriți să fie în biberon. Puneți doar apă în biberon. Unele copii refuză biberonul dacă este plin doar cu apă în loc de lapte.  

Stabiliți „ultimul biberon“

Stabiliți împreuna ziua, desemnați-o ca și ultima zi cu biberon. Ar putea fi ziua de naștere sau o altă dată specială. Marcați data în calendar și ambalați biberonul împreuna pentru bebelușul prietenilor voștri sau aruncați biberonul la gunoi. Unor copii le place a manifesta generozitate și se vor simți mândri dacă le includeți. Dacă ați marcat data în calendar, copilul o a putea vizualiza și a se pregăti. Pur și simplu trebuie să țineți la cele convenite.  

Iată un exemplu:

O dată am vorbit cu mama unui băiat în vârsta de opt ani, care o ruga a-i  pasa toate alimentele consumate. Am întrebat-o dacă cumva suferă de  fobie sau de o afecțiune la nivelul gâtului. Nimic de genul asta. Am întrebat dacă a amestecat alimente solide până acest moment, Da, chips și biscuiți de ciocolată.

Știu că exemplul este prea extrem, dar ilustrează bine suprafața inclinată, pe care ne-am putea aluneca cu toții. Cum am putea stabili dacă este vorbă de lipsa de maturitate (nu ași putea spune) și dacă este vorbă de conduită (nu ași putea spune)?  

Ce am putea spune despre îngrijorările mamei că copilul său nu va putea mânca…? Ce ași putea zice? Copilul mănâncă când îi este foame.