Copilul nu vrea să spună „Vă rog“, „Mulțumesc“ și „Îmi cer scuze“ din Iskra Angelova

„Te rog, Ani, spune cuvântul magic !“ Liniște. „Hai, Ani, spune cuvântul magic, ori nu-ți vei îndeplini dorința ! Știi care este cuvântul magic, Ani ?“ „Știu. Cuvântul magic este ”imediat”.

Râdem la această glumă, dar lucrurile sunt mult mai serioase. Deși primirea unor refuzuri constante la această vârstă este un fenomen normal – denumită și „the terrible twos” sau „cei două teribile“, – de fapt Ani a împlinit 3, chiar și 4, și încă este în curs de învățare de a-și cere scuze și a mulțumi.

Odată ce copilul intră în această vârstă specială, acesta începe a-și apăra ego-ul său și personalitatea în curs de maturizare, pe care o numim în glumă – „adoptarea comportamentului de măgar“. Ani, de exemplu șoptește când trebuie să roage, a-și cere scuze sau a mulțumi. Îi este foarte greu, parcă simte că voința sa este înfrântă.

Psihologul canadian Alison Shafer consideră că:

Rezistența împotriva pronunțării cuvintelor ”rog” și ”mulțumesc” reprezintă răspunsul copiilor a sentimentului că tot timpul le este repetat acest aspect. Să zicem direct – prea des amintim copilului a spune aceste cuvinte (împreuna cu o serie de alte mini instrucțiuni, referitoare la diferite detalii ale vieții de zi cu zi a copiilor.) Copii se dezgustă! Mai ales dacă legătură are mai degrabă un caracter ierarhic, decât bazat pe raporturi de egalitate. Dintr-odată „rog“ și „mulțumesc“ nu mai par ca un schimb de replici politicoase de respectat. Copiilor care se simt la cea mai inferioară treaptă socială aceasta suna mai degrabă ca exercitarea unei presiuni.

Totodată, trebuie reținut că noi, adulții tot timpul solicităm niște lucruri, fără a spune neapărat „rog“.

Care este soluția?

Dați un exemplu personal. 

Țineți la propriile voastre maniere bune. Copii vă vor imita.   

Creați un spectacol galant. 

Exersați-vă manierele bune în mod amuzant.  Organizați o petrecere privată pentru păpușele și ursuleții de pluș. Copiilor le plac foarte mult asemenea lucruri. Puneți-vă mănuși albi, pregătiți meniurile, comportați-vă deliberat de politicos. Aceasta este o modalitate perfectă a învăța copii fără a le instrui.  

Schimbați pasurile dansului vostru.

 Rețineți, copii aleg un anumit comportament pentru că se așteaptă a provoca în dumneavoastră o anumită reacție. Faceți orice, doar să fie diferit de reacția voastră automată. („Iar care era cuvântul magic?“) Dacă schimbați pasul, copilul deja nu va mai poate dansa la fel „pa de deux“ cu dumneavoastră. Dumneavoastră schimbați dansul.  

Traducere: nu mai solicitați tot timpul „rog“ și „mulțumesc“ și le veți auzi mai des și voluntar.

Lăudați copii, când sunt buni. 

„Ascultați tonul, nu doar cuvintele.“ Uneori „mulțumesc“ se subînțelege, chiar dacă nu-l auziți. Nu gândiți mărunt; dorim copii să înțeleagă valoarea politeții, ci a nu repeta ca papagali niște formule ale etichetei pentru bucuria noastră.  

Un pic mai complicat este cazul cu scuzele. Atunci de la copilul se solicită nu doar o politețe socială elementară, ci regândire a acțiunilor lor și regretul pentru ele, pe care acesta trebuie să demonstreze sub forma acceptabilă de scuze. 

Aici există câteva obstacole:

• Conștientizare.
• Regret.
• Demonstrarea simțită ca și „umilitoare“ că ai greșit ceva.

Experiența mea cu Ani arată că totul se poate obține prin discuții. Eu îi explic foarte detaliat de ce este important a-și cere scuze, nu uit a-i da un exemplu și a-mi cere scuze și eu personal, când greșesc. 

Idea că părinții nu comit greșeli, iar copii greșesc tot timpul este absolut neadevărată și nu este utilă în comunicarea voastră, pentru că comunicarea voastră nu este o luptă de putere și control, ci este un parteneriat pe baze egale, în care dumneavoastră sunteți pur și simplu  un „profesor“, figura lider, mentor. Rețineți – relațiile voastre cu copilul nu sunt relațiile între o slugă și domn, și nu este bine a vă aștepta de la copilului vostru o subordonare completă.

Cuvintele unei persoane, cărui copil aproape niciodată nu ascultă. Totuși, sunt sigură că este așa.:-)

…

„Mami, mami, te rog, te rog, te rog, te rog, te roooog! Cumpără-mi înghețată!“ țipă Ani la mijlocul străzii, iar acțiunea are loc în mijlocul lunii noiembrie, la temperaturi negative, după ce abia și-a revenite de la ultima gripa.  

Cum i-ași putea explica că folosirea „cuvântului magic“ nu garantează îndeplinirea dorințelor ?! Sau cel puțin – nu întotdeauna. ☺