Probleme de sarcină din cauzaniveluluiridicat de prolactină din Dr. Veselina Ianachkova

O cauză foarte frecvent întâlnită pentru infertilitatea la femei este așa-numita hiperprolactinemie, nivelul ridicat de prolactină. Prolactina este un hormon care este secretat de glanda pituitară, dar când este în cantități mai mari, aceasta suprimă ovulația și modifică nivelul așa-numiților hormoni sexuali feminini. Deseori, femeile care suferă de tulburări menstruale sau de perioade lungi cu lipsă de menstruație, vizitează diverși specialiști fără a-și examina nivelul de prolactină.

Hiperprolactinemia s-ar putea datora unor cauze diferite

 Dintre cele mai frecvente, în special în rândul femeilor, sunt așa-numitele adenome ale hipofizei – mici, în 99% din cazurile fiind formațiuni benigne, care nu afectează în nici un fel calitatea și durata vieții, dar afectează nivelurile acestui hormon. 

Hiperprolactinemia nu se datorează întotdeauna adenoamelor hipofizare. Uneori este idiopatică, nu există nici o cauză cunoscută, care provoacă hiperprolactinemia – fiind prezentă doar hipersensibilitatea celulelor glandei pituitare. Femeile suferă de ovare polichistice, ar putea suferi, de asemenea, de hiperprolactinemie.

Femeile care administrează medicamente antidepresive, antipsihotice, ar putea suferi, de asemenea, de hiperprolactinemie, deoarece aceste medicamente schimba modul în care este secretată așa-numita dopamină, care este un neurotransmitator și are un efect asupra nivelurilor de prolactină. Aceste medicamente sunt așa-numiți antagoniști ai dopaminei, care modifică nivelurile de dopamină, de unde rezultă modificarea nivelurilor de prolactină.

Femeile care suferă de malformații la nivelul glandelor mamare, de asemenea, ar putea suferi de hiperprolactinemie, o traumă toracică, de asemenea, ar putea cauza hiperprolactinemie. Hiperprolactinemia s-ar putea manifesta și în cazul afecțiunilor renale sau hepatice.

În mod normal, nu se supune interpretării o singură valoare ridicată de prolactină

Prolactina este un hormon de stres și s-ar putea observa în rândul oamenilor care, din cauza îngrijorării, sau chiar din cauza stresului generat de frica de înțeparea la prelevarea probelor de sânge, ar putea determina deviații minime, provocând niveluri mai ridicate de prolactină. Prin urmare, dacă la o pacientă observăm niveluri ridicate de prolactină, de obicei recomandăm repetarea analizei.

Femeile cu menstruație regulată, deoarece există astfel de cazuri, nu obligatoriu cu menoragie sau secreție din piept, recomandăm efectuarea acestei analize în intervalul dintre a treia și a cincea zi de menstruație. Dacă re-înregistrăm o valoare crescută la analiza repetată, de obicei se prescrie un tratament.

Ar fi foarte utilă realizarea așa-numitei RMN – rezonanță magnetică nucleară a glandei hipofizare. Este bine aceasta analiză să fie efectuată cu material de contrast, deoarece glanda pituitară este extrem de mică și pentru diferențierea clară a existenței sau lipsei unei formațiuni – contrastul este mijlocul de ales. 

De ce este bine să facem rezonanță magnetică nucleară?

La existența unui microadenom hipofizic, adică a unei formațiuni cu dimensiuni maxime de până în 10 mm, tratamentul este conservator – cu medicamente, iar dacă formațiunea este mai mare, de obicei trimitem pacientele unui neurochirurg și, împreună cu neurochirurgii, apreciem tratamentul viitor. 

În unele cazuri este  vorbă de macroadenoame, adică formațiuni cu dimensiuni de peste un centimetru, în care continuăm tratamentul conservator, bazându-ne pe efectul foarte bun al agoniștilor ai dopaminei de a influența volumul adenomului.

Dacă pacienta suferă de microadenom hipofizar, tratamentul trebuie să dureze o perioadă lungă de timp. Aceasta este diferența cu hiperprolactinemia idiopatică tratamentul căreia ar putea începe cu antagoniști ai dopaminei și, într-un moment, să fie oprit oprit, pacienta nu mai având nevoie de tratament.

Ar fi bine pacientele, care suferă de adenom hipofizar, să urmeze tratamentul pentru o perioadă mai lungă de timp. Pacientele care au adenoame pituitare, care de fapt sunt micro-adenoame, nu au nici un motiv a nu rămâne însărcinate dacă respectă un tratament cu antagoniști ai dopaminei. În momentul în care începe tratamentul, întreaga axă a hormonului sexual este echilibrată. Și totul, cu majoritatea pacientelor revine la normal.

La existența unei formațiuni la nivelul hipofizei și pacienta rămâne gravidă, ar fi bine tratamentul cu aceste medicamente să fie continuat cel puțin până la mijlocul sarcinii. Astfel se asigură creșterea nu atât de mare, glanda pituitară însăși crește pe parcursul sarcinii, ceea ce este normal și se întâmplă absolut la toate femeile. 

Iar la existența unui adenom hipofizar, această creștere ar fi o premisă pentru suprimarea structurilor din jur. Tratamentul limitează într-o anumită măsură viteza acestei creșteri. La un moment dat după mijlocul sarcinii, tratamentul este oprit, deoarece prolactina este necesară pentru sarcină și este necesară pentru perioada ulterioară de lactație.

Este absolut de inofensiv, oricât de devreme ar fi oprit tratamentul cu antagoniști ai dopaminei în timpul sarcinii, nu există pericolul ca această formațiune să crească atât de mult încât ar putea provoca probleme pacientei.

De asemenea, pacientele care au un adenom constatat la nivelul glandei pituitare trebuie să realizeze minim o dată la fiecare doi ani IRM a glandei pituitare, din nou, cu material de contrast. Acesta ar putea determina dacă pacienta răspunde tratamentului, dacă se înregistrează dinamica și progres în volumul adenomului sau se înregistrează o regresie, care este scopul acestei terapii. 

În foarte, foarte rare cazuri, pacienta trebuie să fie operată din cauza prolactinomelor – acestea sunt tumori mari, care cresc mai repede, și care nu răspund – din păcate, există un procent mic de paciente care sunt rezistente la tratamentul cu antagoniști ai dopaminei, indiferent de doza administrată, ele nu răspund în mod adecvat tratamentului, tumoarele cresc și apoi – da, ar putea fi nevoie de o intervenție chirurgicală. De obicei, după tratamentul chirurgical, neurochirurgia modernă este extrem de precisă, rareori se observă o scădere a funcției pituitare în ansamblul său, iar pacientul își continuă viața ca și înainte. În unele cazuri rare, ar putea avea loc căderea unor axe, atunci pacienta urmează un tratament de substituție pentru restul vieții.