Minciuna la copii – confuzii în crearea unui sistem moral la copii din Ivan Karagiozov

Mulți cercetători serioși s-au ocupat în detaliu de minciună ca un fenomen. Când ignorăm statisticile seci, se dovedește că suntem cu toții mincinoși. Atunci care este problema dacă și copiii mint?

Totul se rezumă la existența a două sisteme de valori – cel al familiei și cel al copilului, care îi spune că atâta timp cât nimeni nu este rănit, are voie. Aceste două sisteme trebuie transformate într-unul singur – cel al familiei.

Întrebarea mai importantă este când să vă faceți griji cu privire la mințit (înșelat sau furat) la copii?

Nu există un răspuns exact, deoarece este o combinație între frecvența manifestărilor unui astfel de comportament, precum și gravitatea acestuia. Odată cu vârsta, există modificări cu privire la motivele minciunii.

La copiii mici de până la 4 ani, un astfel de comportament nu este de obicei observat, dar prima lor minciună este mai ales o încercare de a aplica o nouă abilitate în dezvoltarea lor . În această perioadă, copiii își dau seama că au propriile gânduri, cunoștințe și credințe.

Într-o etapă ulterioară (la vârsta școlară), copiii pot anticipa acum consecințele acțiunilor și cuvintelor lor

Apoi, copiii folosesc minciuna mai ales pentru a nu se implica în probleme care le-ar aduce experiențe neplăcute.

Copiii în creștere (adolescenții) vor să ia decizii mai independente și să „slăbească” controlul parental. Minciunile lor sunt în mare parte legate de dezvoltarea și afirmarea vieții lor sociale.

În copilăria timpurie, minciunile copiilor sunt în cea mai mare parte legate de cauze privind dezvoltarea și de natura emoțională 

Probabil ați asistat la povești imposibile spuse de un copil. Foarte des, le spun pentru a atrage atenția dvs., iar un alt posibil motiv este dorința copilului de a se dovedi pe sine, care are legătură cu admiterea sa într-un anumit grup.

Un alt motiv posibil este incapacitatea copilului de a distinge între realitate și imaginație, ceea ce este absolut normal în ceea ce privește dezvoltarea copilului. Un scenariu plauzibil este de a folosi minciuna ca mijloc de a anula probleme și pedepse, mai ales în cazurile în care impuneți disciplină – cum ar fi în timpul dezvoltării obiceiurilor legate de igienă. Un alt motiv obișnuit este teama copilului de a nu vă dezamăgi.

Abordarea acestei probleme necesită timp și răbdare 

În primul rând, este necesar să-i demonstrați copilului că este acceptat așa cum este, indiferent ce eroism descrie în poveștile sale, dar, în același timp, trebuie să fie conștient că știți că acest lucru nu este adevărat.

O strategie bună care funcționează este să demonstrați consecințele minciunii și nu ar trebui să-l incriminați niciodată pe copil în fața altor persoane. Acest lucru necesită explicarea principiilor morale. Este important să rămâneți calm, să înțelegeți și să vă concentrați pe motivele pentru copilul a mințit și să explicați de ce este greșit să mințim. Niciodată să nu învinovățiți sau să condamnați direct pe cineva pentru că este rău. Astfel, vei forța copilul să mintă mai mult pentru a fi plăcut.

Problema pedepsei este întotdeauna relevantă, mai ales atunci când este necesară eliminarea minciunii. Pedeapsa este eficientă atunci când reușește să-l facă pe copil să se simtă neconfortabil, altfel efectul este zero. Pedeapsa corporală s-a dovedit a fi mai puțin eficientă decât în cazul celor pedepsiți prin consecințe și, mai ales, consecințele trebuie să fie puternic legate de minciuna spusă. În cele din urmă, trebuie să urmați o linie logică – minciuna ta este împotriva sistemului familial, ceea ce înseamnă că încalci legea și regulile familiei, iar aceasta are consecințele sale.

Iată un truc pe care îl puteți folosi: atunci când încalcați regulile de circulație, poliția te amendează și, fără să te contrazici, plătești. Acestea sunt consecințele nerespectării legii și, în acest caz, este vorba și despre legi – despre legile familiei tale.

Un truc extrem de eficient este acela de a spune o poveste care accentuează normele morale, cum ar fi povestea păstorului mincinos. Este important de remarcat faptul că copiii sunt buni imitatori. Înainte de a lua măsuri concrete pentru a face față problemei minciunii, gândiți-vă dacă nu cumva ați dat copilului un exemplu greșit, de exemplu, „spuneți-i că am plecat” când de fapt vorbiți la telefon etc.

Respectiv, întrebarea este cum să aflați dacă acțiunile dvs. sunt eficiente și cum să insuflați un comportament opus la copil, care este acceptabil pentru familie și societate? Un semn clar este atunci când explicați seriozitatea situației, pentru a observa dacă se rușinează sau continuă cu acest tip de comportament.

Educarea onestității nu este o sarcină ușoară, dar este absolut necesară pentru tine si copilul tău. În primul rând, trebuie să demonstrezi valoarea onestității și ce implică. Nu în ultimul rând, este absolut necesar să-ți asiguri copilul tău din nou că, demonstrând onestitatea (sau recunoscând adevărul), el nu va suferi, ba dimpotrivă – vei fi mândru de acest fapt și de el.