Vizualizări: 934
Adler a spus că nu contează ce ni se întâmplă, ci cum ne simțim în raport cu evenimentul care ni s-a întâmplat. Acest articol vorbește din perspectiva copiilor și ne oferă un motiv să luăm în considerare experiențele lor, pentru a putea înțelege cum s-au simțit într-o anumită situație.
Adler spune că în zilele noastre, copiii sunt mai pregătiți pentru competitivitate decât pentru cooperare, iar concurența în educație este mai mare ca niciodată. Acest lucru se poate dovedi dezastruos pentru copil și nici nu contează dacă dorește să fie mai bun decât un alt copil sau el e cel întrecut. În ambele cazuri, copilul va fi mai interesat de performanță decât de acțiune. Scopul său nu va fi să contribuie și să ajute, ci să se concentreze pe abilitățile care i-ar aduce câștiguri. Fiecare părinte trebuie să fie atent să nu încurajeze acest comportament, deoarece se poate dovedi periculos pentru psihicul copilului.
Una dintre cele mai de succes strategii de adaptare și de evitare a capcanelor menționate e următoarea: Este important ca tactica de „încurajare” să fie folosită pentru a crește încrederea copiilor în sine și pentru a transmite mesajul că fiecare copil este atât de bun cât este, nu cât de bun poate fi.
Manifestările practice ale acestei strategii sunt următoarele:
- Muncă pentru îmbunătățire, nu pentru perfecțiune
- Mai multă toleranță
- Distribuirea sarcinilor și responsabilităților
- Accentul pus pe punctele forte, nu pe punctele slabe
- Manifestarea încrederii în abilitățile copilului
- Stimularea și îndrumarea copilului fără a-l împinge prea mult
- Integrarea copilului în grupuri
- Distincția clară dintre recompensare și încurajare
- Încurajarea copilului de a avaea curajul să nu fie perfect
- Evitarea hrănirii ego-ului cuiva în detrimentul celorlalți.
Problema recompenselor este firească și logică. Mesajul este clar: recompensa vizează individul, iar încurajarea vizează acțiunile lui. Problema pedepsei este un subiect extrem de discutat printre părinți. Întrebarea este întotdeauna aceeași: cum să îl educ fără pedeapsă? Sugestia noastră e să li se explice copiilor că trebuie să înțeleagă consecințele acțiunilor lor.
Există și momente în care această tehnică nu funcționează
De aceea, subliniem că discuțiile cu copiii nu duc întotdeauna la concluzii logice și că această tehnică nu poate fi aplicată oricărei situații. Pe de altă parte, folosind această abordare, îți vei crește capacitatea de reacție și inevitabil vei fi pregătit ca părinte pentru următoarea mișcare
Este dificil să înțelegem care e diferența practică între a-l pedepsi pe copil și a-i explica logic unde a greșit. Iată principala manifestare: în cazul în care recurge la explicațiile logice, adultul devine un educator, o persoană obiectivă, cu izbucniri emoționale minime. Când acordă pedepse, adultul joacă rolul unui ofițer de poliție sau al unui judecător. Adultul este subiectiv și de multe ori vulcanic.
O mare diferență e conferită de tonul pe care adultul vorbește cu copilul. Să privim propoziția : „Vei vedea ce se va întâmpla!”. Aceeași propoziție, rostită cu intonație diferită, poate fi interpretată de copil atât ca o pedeapsă, cât și ca o explicație logică
Aș dori să vă reamintesc că noi, adulții, jucăm un rol extrem de important în dezvoltarea copilului. Copilul este un observator excelent, chiar dacă nu lasă să se vadă. De aceea, fiecare copil are nevoie de cineva care să interacționeze cu el într-un cadru acceptabil și „corect” de ambele părți. Acest lucru implică anumite eforturi din partea adultului, cum ar fi ascultarea atentă, empatia și răbdarea.
În concluzie, comportamentul copiilor este în continuă schimbare, iar părinții decid ce metode și mijloace să folosească pentru ca a întâmpina de fiecare data schimbarea. În același timp, înainte de a acționa, trebuie să se ghideze după întrebarea – ce fel de persoană dvreau să devină copilul meu?? Răspunzând cu sinceritate la această întrebare, vom cunoaște calea pe care trebuie să o urmăm atunci când creștem un copil.
Comentariile cititorilor