Prevenirea temerilor și nevrozelor copilărești din Ivan Karagiozov

Înainte de toate trebuie remarcat faptul că tot ce participă la activitatea psihică neconștientizată a omului se acumulează în primii 6-7 ani din viața noastră. Exact în această perioadă au loc conflictele neconștientizate, care ar putea contribui la dezvoltarea unei nevroze copilărești. 

De obicei teama nevrotică (anxietatea) se determină ca o reacție nativă de pericol, o dată ce este clar că frică este un fenomen psihic, iar pericolele care îl provoacă ar putea fi interne și externe:

• Primul pericol trăit de copilul este de „pierderea“ mamei. Trăirea acestui pericol variază până la 18-a luna a copilului. 
• A două mare trăire de frică de către copilul este legat de „pierderea“ iubirii mamei. 
• Pe locul trei este frica, provocată de diferențele anatomice feminine și masculine.   
• Cea de a patra anxietate se manifestă când se încearcă experiența mai serioasă a  interdicțiilor părinților de către copil. 

Aceasta nu este singura explicație pentru crearea temerilor copiilor. Există și alte concepte, dar specialiștii sunt categorici – copilăria este importantă împreuna cu experiențele copilărești.   

Teama de experiențe neplăcute din copilărie

De fapt, nevroza deseori este definită ca o nestabilitate emoțională, sau după cum s-a prezentat mai sus – ca o frică de experiențele copilărești neplăcute. 

O altă explicație este că aceasta este răspunsul unui conflict între două evenimente psihice. Întrebarea, care deranjează părinții este cum ași putea proteja copii. O variantă ușoară este a le dă păpușa preferată sau a le îndruma către animalul său de companie.

Un alt truc este a învăța copilul nostru a practica respirări adânci la apariția anumitor simptoame. Nu în ultimul loc, ar fi bine dacă copilul practică o serie de exerciții relaxante. Alte metode, nu atât de populare, sunt desenatul și ascultarea muzicii potrivite. Înainte de toate, cea mai importantă este figura părintelui, care nu trebuie să fie prea protejatoare sau prea neglijentă cu privire la această problemă – este necesar un echilibru.

Un factor foarte important este depistarea existenței unor simptoame de nevroză și experiențe de frică. Un simptom clar pentru asemenea experiențe este comportamentul regresiv și prezența unor temeri. Unele trăsături principale sunt:  

• simptoame obsesiv-compulsive; 
• sugerea degetului; 
• dacă copilul face pipi pe el; 
• roaderea unghiilor; 
• fobii; 
• dificultăți la despărțirea cu părinții; 
• coșmaruri în timpul nopții; 
• conflicte mai dese cu părinții. 

Un simptom deseori subestimat este tusea copilului

 Tusea psihogenă este cronică, uscată, care nu are o cauză obiectivă, fiind determinată de probleme emoționale și psihologice. Aceasta s-ar putea prezenta ca și tuse „asemănătoare unui tic“ (uscată, repetată) sau ca neuzuală „ca o tuse de gâscă”. De obicei se manifestă unde exisă tensiune ascunsă de familie sau socială. 

Tusea psihogenă este o expresie de anxietate și stres, unii chiar preferă termenul „asociată stresului” sau „tuse asociată anxietății”. Astfel se subliniază faptul că simptomul „tuse” este o reacție la un stres extern, ci nu este determinată de o tulburare psihică.

Acest tip de tuse s-ar putea manifesta destul de des în cursul zilei (prin 5-10 minute), aspectul tipic acesteia este că dispare în tipul somnului sau jocului și că nu provoacă complicații.

Uneori tusea este o modalitate de atragere atenției părinților, profesorilor, prietenilor. Alteori aceasta seamănă cu tic nevros fonetic. Tusea se liniștește când copilul este angajat și se amplifică când copilul este obiectul atenției. 

Copii cu tuse psihogene deseori suferă și de alte simptoame somatice. Aceasta se manifestă deseori la copii, care sunt închiși în sine, sunt introvertiți și rușinoși. Copilul însăși care suferă de tuse pare nederanjat de tusea, spre deosebire de cei din jurul său. O particularitate tipică a tusei psihogene este că nu este influențată de medicamente puternice. Din acest motiv, abordarea terapeutică la acest tip de tuse constă în neglijarea tusei prin schimbarea centrului atenției și îndepărtarea sa de simptomul. Un truc pozitiv pentru depășirea acestui simptom este metoda placebo, precum înfășurarea în cearșaf în timpul nopții, sprijin, etc.

Care sunt factorii cu efect de socializare asupra personalității copilului?

Există o diferență între adaptare, socializate, etc., în procesul transformării copilului într-o persoana matură, utilă pentru societatea și unde este legătură între această terminologie și tonul general al relațiilor între copii și părinți? 

În general, se poate remarca că socializarea este asociată de procesul de însușire a unor atitudini, convingeri și tradiții, care sunt tipice familiei și culturii. Este clar că părintele are rolul principal în acest proces. 

La începutul dezvoltării copilului, părintele trebuie să învețe copilul a-și controla fiziologia, dar la o etapă mai – târzie, acest control se referă la reacțiile comportamentale ale copilului: de exemplu, cum a-și suprima impulsurile agresive când un alt copil ia jucăria sa.  

În această legătură este important de conturat un stil părintesc individual și specific, care trebuie respectat. Acest stil va fi autoritar, democratic și liberal, bazat pe reputație sau reprezintă o combinație din toate aceste stilurile ? Trebuie să vă alegeți propriul vostru stil!

Un studiu arată că stilul părintesc este în legătură directă cu succesul copilului la școală, rezultatele subliniind rolul extraordinar de pozitiv al stilului bazat pe reputație. Ce reprezintă acesta ? Acolo, unde există multă iubire, dar și cerințe suficiente referitoare la obiectivele și standardele de conduită a copiilor.  Pentru o obiectivitate mai mare trebuie menționat faptul că copilul și temperamentul acestuia de asemenea influențează părintele, de unde și stilul părintesc însăși, așa denumită socializare reciprocă. 

Cu siguranță, există și alți factori, care influențează socializarea – medii, stele și modele de roluri ale unor autori sau cântători, prietenii copilului, etc.

Cea mai puternică influență revine prietenilor, se poate urmări foarte clar modul în care ei influențează dezvoltarea copilului prin jocurile. La o vârstă fragedă, în jurul anului unu sau doi, copilul se joacă singur, în izolație. Puțin după această perioadă copilul deja este în grup, dar continuă a juca singur – în paralel cu jocurile celorlalți copii. 

La împlinirea vârstei de trei ani, copii încep jocurile comune, în care copilul are un rol separat dar complementar jocului celorlalți copii. Toate aceste procese sunt influențate de dezvoltarea cognitivă, jocurile comune nu se manifestă până în momentul în care copilul depășește un pic egocentrismul său și este capabil a înțelege și un alt punct de vedere.

Vârsta școlară este ”marele” zbor în socializarea copilului. Se pot observa variații interesante legate de însușirea unor roluri. Copii în vârsta în jur de 6 și 8 ani simpatizează pe ceilalți copii și sunt prieteni, pentru că împărtășesc diferite lucruri, în vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani, prieten deja este cel care acordă un sprijin în caz de nevoie, iar cei în vârsta de 12-13 ani asociază prietenia cu un sprijin psihologic, legat de sentimentul că părinții nu mă înțeleg sau cu ajutorul pentru un anumit subiect la școala.   

De asemenea, diferențele de sex sunt un factor important la socializarea copilului. Multe dintre opiniile populare sunt greșite: de exemplu:

• faptul că fetele sunt mai bine orientate social decât băieții; 
• sau că fetele au o motivare de atingerea unor performanțe mai clar exprimată; 
• sau că băieții au o autoevaluare mai ridicată față de fetele; 
• sau că fetele se pot influența mai ușor față de băieții… 

Singura opinia categorică dovedită este că fetele au abilități de comunicare mai bune, iar băieții au abilități matematice mai bine exprimate, dar și aici diferențele sunt neglijabile.

Rolurile de sex sunt un factor important, în diferitele culturi fiind considerate în mod diferite, aspectul cel mai important fiind că copii învață comportamente prin observarea părinților lor, corespunzătoare sexului acestora. În special părinții, dar și alte persoane servesc pentru formarea modelelor de roluri ale conduitei de bărbat sau de femeie la copii.   

Un aspect tipic socializării este că aceasta este un proces – adică copii treptat conștientizează cine sunt și în ce măsură se conformă familiei și prietenilor lor.  Chiar dacă aceasta este o circumstanță importantă, nu este de neglijat faptul că copilul participă activ la propria sa socializare.