Roaderea unghiilor din Ivan Karagiozov

Roaderea unghiilor este o conduită des întâlnită și nedorită. Majoritatea copiilor, care practică acest obicei nedorit, în majoritatea cazurilor sunt motivați a-l opri, sau chiar deja au încercat a-l opri, dar poziția generală este că este foarte dificil. Acest fenomen (roaderea unghiilor) se întâlnește în rândul copiilor, dar și în rândul adulților.

Onihofagie

Termenul medical „Onihofagie” descrie desenul clinic al fenomenului roaderea unghiilor, subliniind cu precădere, că nu în toate cazurile este vorbă de un caz medical. Vorbim de existența onihogafiei în cazurile în care roaderea unghiilor este stereotipată și provoacă vătămări vizibile la nivelul unghiilor, iar în unele cazuri (nu atât de rar) și la nivelul pielii, când se ajunge chiar la provocarea unor sângerări la locul vătămat.

Roaderea unghiilor nu se încadrează într-o anumită categorie de diagnosticare, dar ar putea fi categorizată ca și „tulburare impulsivă a controlului, alte neclarificate”. Nu există date statistice exacte legate de roaderea unghiilor, dar o serie de studii arată faptul că în rândul copiilor în vârsta între 3 și 6 ani procentul este 23, aceste date se referă la SUA.  

La Est, de exemplu, există diferență față de aceste valori, în locațiile geografice estice – în India procentul este în jur de 13. Conform unor studii, în Europa procentul copiilor care își rod unghiile este de peste 50. Un alt fapt interesant este că roaderea unghiilor este mai larg răspândită în rândul fetelor, decât în rândul băieților.  

Indiferent de diferitele date statistice, aceasta rămâne un obicei foarte neplăcut, care ar putea deveni o problemă medicală.  Onihofagia ar putea fi un semn de anxietate și a se transforma în mecanism de eliminare a tensiunii, generate de anxietatea. Pe de altă parte, unele studii afirmă că anxietatea însăși și tensiunea sunt cauzele onihofagiei.  

Există contradicții d.p.d.v. al poziției conform căreia onihofagia este o obișnuință nervoasă, întrucât mulți pacienți care suferă de anxietate o consideră o problemă. Adevărul este, că există mulți copii fără un nivel ridicat de anxietate, dar care au această problemă. Aceasta duce la concluzia că anxietatea este mai degrabă o stare, decât o trăsătură caracteristică, cea ce ar putea sugera că onihofagia este un obicei dobândit, care nu influențează starea emoțională.

Singurul aspect incontestabil în această situație este necesitatea de mai multe cunoștințe referitoare la roaderea unghiilor, pentru diminuarea și eliminarea sa. Totuși, trebuie ținut cont de faptul că transformarea copilului în adult este un proces care în mod inevitabil generează anxietate, din cauza esenței sale de criză. Multe aspecte ale anxietății rămân ascunse pentru părinții.   

După cum s-a subliniat, dacă copilul vostru își roade unghiile fără a se răni sau în timp de se uită la televizor, sau în situații concrete – dacă are unghiile lungi; sau dacă urmează un examen, de exemplu, probabil nu veți fi confruntați cu rezolvarea unei probleme în creștere. Totuși, aceasta rămâne o obișnuință deranjantă, care trebuie eliminată de la conduita copilului.

Este de înțeles și complet natural, după ce ați constatat existența obiceiului dăunător, a căuta modalități pentru eliminarea sa, pentru a nu rămâne un obicei pentru o viață. Înainte de a începe activitatea legată de eliminarea obiceiului dăunător, analizați în profunzime ce nu este corespunzător în viața copilului. Care sunt schimbările, care ar putea provoca brusc apariția obiceiului de roadere a unghiilor.  

Aceste schimbări sau situații atipice ar putea varia de la plictiseală, trecând prin imitarea obiceiurilor altor persoane, până la condiționalitatea genetică și nu în ultimul loc – până la transformarea anxietății. Dacă ați coordonat împreuna cu copilul vostru că acesta solicită sprijinul și ajutorul vostru pentru eliminarea obiceiului, ar fi bine a vă crea un semnal imperceptibil pentru ceilalți (doar al vostru) – atingere sau cuvânt. Identificați împreuna momentele, care îi aduc anxietate și tensiune. După ce se conturează și momentul de roadere a unghiilor, învățați copilul a folosi tehnici de relaxare în aceste situații – respirație adâncă sau strângerea picioarelor și încrucișarea degetelor.   

Cel mai important este a nu renunța, a încerca din nou și din nou. Dar între timp, explicați copilului că diferitele persoane sunt influențate de diferite tehnici, cea ce va justifica încercările voastre a face față situației. Tăiați unghiile copilului regulat sau acordați un premiu (sticher, hartă, imagine) pentru fiecare zi în care nu a practicat acest obicei.   

Înlocuiți obiceiul cu un alt obicei, de exemplu, dacă ați observat că copilul vostru își roade unghiile când se uită la televizor, dați-i să țină o minge. Un alt truc este să puneți patch-uri de-a lungul unghiilor, dar aspectul cel mai important rămâne copilul să aibă dorință și motivarea a face față obiceiului neplăcut.